Meteorologii anunţă de mâine ninsori în vestul, centrul şi nordul ţării
Publicat de radiomures, 7 februarie 2015, 13:34
În zona montană stratul de zăpadă nou depus va fi mai consistent.
În restul teritoriului ninsorile vor fi slabe cantitativ şi se vor semnala pe arii restrânse. Local şi temporar, în vest, sud şi la munte, vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de până la 50 de kilometri la oră, spulberând zăpada.
În prima parte a săptămânii viitoare, vremea se va răci accentuat. Nopţile vor deveni geroase îndeosebi în centrul şi sudul ţării, temperaturile diurne vor fi predominant negative, iar în regiunile estice vântul va avea intensificări temporare.
Reamintim, că, până la ora 14:00, este în vigoare o atenţionare cod galben de ninsori şi vânt puternic pentru Bucureşti şi 24 de judeţe din jumătatea de sud a ţării.
Rador
Sursa foto: www.b1.ro