Trafic îngreunat pe DN 15 Luduș – Câmpia Turzii
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulația rutieră se desfășoară îngreunat, pe un fir alternativ, pe DN 15 Luduș – Câmpia Turzii, în zona localității Luncani, județul Cluj, unde a avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o autoutilitară.
În urma impactului, două persoane au decedat și o alta a suferit leziuni ușoare. Se estimează ca circulația să fie reluată, în condiții normale, în aproximativ o jumătate de oră.
Sorin Șchiopu