Temperaturi record în anul 2019
Un nou raport al meteorologilor de la serviciul britanic de meteorologie, Met Office, arată că în anul 2019 se vor atinge temperaturi-record, citează Press Association. Se prognozează astfel, că media temperaturii globale pentru anul 2019 ar urma să se situeze cu 1,2 grade Celsius peste nivelurile de până acum. 2016 a fost cel mai cald an, înregistrându-se temperaturi care s-au situat cu 1,15 grade Celsius peste nivelul din perioada 1850-1900, considerată ca bază de pornire a încălzirii globale.
Prognoza privind creșterea temperaturilor se bazează pe efectul fenomenului El Niño din Oceanul Pacific, combinată cu efectele datorate schimbărilor climatice provocate de creşterea concentraţiilor din atmosferă ale gazelor cu efect de seră rezultate în urma activităţilor umane, dar nu include evenimente imprevizibile, cum ar fi o erupție vulcanică mare, care ar cauza o răcire temporară.
Doctorul Doug Smith, cercetător la Met Office, a precizat că ”prognoza pentru 2019 plasează anul viitor printre cei mai călduroşi cinci ani de până acum, toţi fiind înregistraţi după 2015”. ”Toţi aceşti ani au fost cu circa 1 grad Celsius mai călduroşi în comparaţie cu perioada preindustrială”, a subliniat Smith.
Raportul mai arată și consecințele dramatice în cazul în care nu se iau măsuri urgente pentru reducerea rapidă a emisiilor, subliniind totodată importanța menținerii creșterii temperaturii globale sub 1,5 grade Celsius.
Dana Boieriu