Ger cumplit în Covasna, la Întorsura Buzăului
Minus 32 grade Celsius s-au înregistrat în această dimineaţă la staţia meteo din Întorsura Buzăului.
Meteorologul de serviciu, Viorica Ienea a declarat că a fost cea mai geroasă noapte din această iarnă.
Potrivit acesteia, temperaturile au oscilat pe tot parcursul nopţii trecute între minus 27 şi minus 30,5 grade Celsius. Minima a fost de minus 32 de grade Celsius la ora 7,30 dimineaţa, iar în jurul orei 8 a urcat la minus 31,8 grade.
Potrivit prognozei meteo, este posibil să ningă începând de miercuri, prin urmare gerul se va mai domoli.
Meteorologii spun că este una dintre cele mai grele ierni din ultimii ani din cauza temperaturilor extrem de scăzute care s-au menţinut zile şi nopţi la rând.
Oficial, cea mai scăzută temperatură înregistrată în ultima jumătate de secol în judeţul Covasna a fost de minus 35,8 grade Celsius în 8 februarie 2005, la Întorsura Buzăului, record care nu a mai fost atins din anul 1939.
Mara Deleanu