UPDATE: Circulaţia rutieră a fost reluată pe A1 Sibiu – Deva
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră a fost reluată pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, la kilometrul 242, în mun. Sibiu, jud. Sibiu, unde a avut loc o coliziune între 2 autoturisme. Persoana rănită a suferit leziuni uşoare. Nu sunt probleme privind valorile de trafic.
***
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe Autostrada A1 Sibiu – Deva, în mun. Sibiu, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate 2 autoturisme.
Acestea au intrat în coliziune din cauza vitezei.
Primul autoturism blochează banda a doua, iar celălalt banda de urgenţă, circulaţia desfăşurându-se pe prima bandă, prin dirijarea poliţiei rutiere.
În urma impactului a rezultat rănirea unei persoane, asupra căreia se acordă îngrijirile medicale necesare.