Accident cu două victime, la Nadeș
Un bărbat de 51 de ani și un copil de 14 ani din Sighișoara și-au pierdut viața, aseară, într-un grav accident rutier după impactul frontal cu un autoturism ce se afla în depășire pe linie continuă.
Accidentul s-a produs în jurul orei 17,30, pe DN13E60 Tîrgu Mureș – Sighișoara, pe raza localității Nadeș, din județul Mureș.
Pentru șoferul vinovat a fost întocmit dosar penal, spune purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Andreea Pop:
Un bărbat de 64 de ani în timp ce conducea un autoturism, într-o curbă la dreapta, pe fondul circulației pe sens opus, a lovit frontal un alt autoturism condus regulamentar de un bărbat de 51 de ani din Sighișoara. În urma impactului, conducătorul autoturismului de 51 de ani a decedat și un minor de 14 ani, pasager în autoturism, a decedat. Conducătorul autoturismului, de 64 de ani, a fost rănit ușor. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.”
Traficul a fost oprit mai bine de o jumătate de oră, la locul accidentului fiind prezente mai multe mașini de intervenție SMURD și descarcerare.
Cristina Bulbescu
Raspunsuri
Am fost de fata la accident, mi-a trecut fix in fata masinii mama acelui copil de 14 ani si sotia celui de 51 de ani. Jalnic ca din cauza unor oameni increzuti si nerebdatori altii trebuie sa moara.
Masina cealalta este un VW Touareg din 2016, masina este deabea atinsa, ca si cum a dat peste o motocicleta…
am poze facut de mine cu un wide angle DSLR daca le doriti pentru stire vi le dau cu toata placerea.
Poze de la acident
https://www.flickr.com/photos/136528155@N06/shares/00u488
https://www.flickr.com/photos/136528155@N06/shares/1Hk13Y
https://www.flickr.com/photos/136528155@N06/shares/X7Qg5z
Ucidere din culpa?? Da, asa suna infractiunea, dar cand te bagi pe linie continua ca sa ajungi mai repede la naiba in praznic, nu te gandesti su la altii…nuuu…depasim ca idiotii, oricum, pe oriunde…jumatate din soferi ar trebui sa nu mai aiba in veci permis, la ce se intampla pe soselele noastre. Am trecut pe acolo, imediat dupa accident si eu am fost marcata. Cu ce drept, mai, ai depasit tu in curba si ai omorat 2 oameni ????