Mesajul premierului Marcel Ciolacu cu prilejul Zilei internaţionale de comemorare a Victimelor Holocaustului
Publicat de Stan Lucian, 27 ianuarie 2024, 10:48
27 ianuarie este Ziua internaţională de comemorare a Victimelor Holocaustului. Este data la care, în anul 1945, cel mai mare lagăr nazist de exterminare, cel de la Auschwitz-Birkenau, a fost eliberat de armata sovietică.
Ziua a fost decisă printr-o rezoluţie a Adunării Generale a Naţiunilor Unite din 2005, pentru comemorarea celor 6 milioane de evrei europeni şi a milioane de oameni de alte naţionalităţi ucişi de regimul nazist german.
Premierul Marcel Ciolacu scrie într-un mesaj transmis astăzi că rana lăsată de Holocaust în mentalul colectiv românesc poate fi tratată doar prin asumare onestă şi promovare a adevărului istoric, remedii necesare pentru o ţară democratică şi europeană.
Prim-ministrul subliniază importanţa contracarării oricărei forme de negare a Holocaustului şi apreciază că educaţia este un mijloc esenţial de progres şi de cultivare a toleranţei.
Sursa: RADOR