Membrii USR îşi votează viitorul preşedinte
Publicat de Rotar Mirela, 24 iunie 2024, 19:45 / actualizat: 25 iunie 2024, 7:15
Votul intern pentru alegerea noului preşedinte al USR este în plină desfăşurare. Membrii formaţiunii politice votează online, proces care este programat şi marţi şi care ar putea fi urmat de un al doilea tur.
Sâmbătă se va desfăşura congresul USR, convocat de fostul lider Cătălin Drulă, în care va fi stabilită noua conducere.
Scrutinul intern se desfăşoară online şi se va încheia în data de 26 iunie, la ora 12:00. Turul al doilea va fi organizat, la nevoie, pe 27 şi 28 iunie.
Trei tabere din USR s-au conturat deja pentru viitorul Biroul Naţional, forul colectiv de conducere al partidului. În echipa Elenei Lasconi pentru Biroul Naţional se vor regăsi nume ca Lucian Stanciu-Viziteu, Claudiu Năsui, Cristina Prună sau Radu Mihaiu. Gruparea rivală reuneşte lideri influenţi în partid, precum Vlad Voiculescu, Dominic Fritz, Clotilde Armand şi, posibil, Allen Coliban. A treia tabără este grupată în jurul lui Cristian Seidler şi reuneşte foşti susţinători ai lui Nicuşor Dan.
După alegerea noului preşedinte al USR, congresul partidului, convocat pentru 29 iunie, va alege şi noul Birou Naţional, format din 24 de membri. Înainte de începerea votului, doi dintre candidaţii validaţi au anunţat că îşi retrag candidaturile. Astfel, membrii USR trebuie să-şi aleagă liderul dintre Gabriel Filip, Radu Hossu, Cristian Seidler şi Elena Lasconi.
Sursa: RRA