Medicul din Tg.Mureș acuzat de luare de mită și-a recunoscut vina

Publicat de MIRELA ROTAR, 23 aprilie 2018, 12:13 / actualizat: 6 octombrie 2018, 14:38
Acesta a recunoscut faptele săvârșite, solicitând încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, anunță Direcția Generală Anticorupție– Serviciul Județean Mureș într-un comunicat.
Medicul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și confiscarea specială de la inculpat a sumei de 4.000 de lei, primită cu titlu de mită.
Prin același acord s-a dispus și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, cu referire la exercitarea funcției de medic, pe o perioadă de 2 ani și prestarea de muncă neremunerată în folosul comunității, timp de 60 de zile.
Potrivit procurorilor anticorupție în februarie 2017 a fost depus un denunț din care reieșea faptul că, în decembrie 2016, un medic a pretins și primit suma de 4.000 lei pentru a efectua o intervenție chirurgicală fiicei unei persoane.
Bianca Tomuț/ Evelina Racoțean