Medicinistele n-au reușit surpriza în fața Blajului
Publicat de radiomures, 14 februarie 2015, 20:54
CSU Medicina Tg.Mureș a pierdut, astăzi, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 în fața formației CS Volei Alba Blaj, într-un meci din cea de-a 17-a etapă a Diviziei A de volei fete. Mureșencele au dat o replică hotărâtă formației din Blaj, una dintre cele mai bine cotate echipe din campionat, mai ales în primele două seturi, când s-a jucat practic de la egal la egal. Blăjencele au câștigat primul set cu 25-18, însă medicinistele au revenit în forță, adjudecându-și actul doi, la mare luptă, cu 25-20.
Echilibrul s-a rupt însă în următoarele seturi, adjudecate de echipa oaspete cu 25-12 și 25-16. Etapa viitoare, CSU Medicina, care se menține pe locul 6 în clasament, va juca la 21 februarie în deplasare cu Universitatea Cluj Napoca. Înaintea acestei partide, echipa antrenată de Bogdan Paul va susține miercuri, 18 februarie, manșa secundă cu CSM Lugoj din sferturile de finală ale Cupei României. În meciul tur, de la Tg.Mureș, CSU Medicina s-a impus cu 3-2.
Valeriu Voaideș
sursa foto: fotonoir.ro