Medicii vor să implice bisericile în campania de screening al colului uterin
Publicat de radiomures, 14 septembrie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:24
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe intenţionează să apeleze la ajutorul preoţilor pentru a populariza Programul naţional de screening pentru depistarea cancerului de col uterin. Directorul medical al Spitalului, dr. Antal Almos a declarat că multe femei nu ştiu despre existenţa acestui program iniţiat de Ministerul Sănătăţii, nu citesc ziare şi nici nu frecventează medii în care ar putea afla aceste informaţii, în schimb merg la biserică, iar preoţii ar putea să le vorbească despre avantajele screeningului. Antal Almos a mai menţionat că testarea este gratuită, iar programul, care se derulează pe o perioadă de cinci ani, se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani.
Analizele se vor face la Spitalul Judeţean din Sfântu Gheorghe care a început să încheie contracte cu medicii de familie şi care vor avea rolul de a îndruma pacientele din grupul ţintă.
Până acum doar 19 medici de familie din judeţul Covasna s-au înscris în acest program şi două cabinete de planificare familială.
Antal Almos a mai spus că ar fi păcat ca acest program să eşueze din lipsă de informar, aşa cum a eşuat programul de vaccinare pentru prevenirea cancerului de col uterin.
Mara Deleanu