Medicii de familie mureșeni se plâng de sincope dese ale sistemului informatic
Publicat de Rotar Mirela, 17 martie 2023, 12:37 / actualizat: 20 martie 2023, 8:48
De circa o lună aproape în fiecare zi există sincope de funcționare a programului informatic pe care medicii de familie, dar și întregul sistem medical, îl folosesc zi de zi.
Săptămâna trecută a fost o zi întreagă în care nu a funcționat deloc sistemul SIUI, pus la dispoziție de către Casa de Asigurări de Sănătate.
Medicii întâmpină o serie de probleme din această cauză și nu pot verifica calitatea de asigurat a unui pacient, fiind pasibili astfel, să plătească din propriul buzunar serviciile eliberate, precizează medicul de familie din Tîrgu Mureș, Ileana Mihăescu:
Nu e numai raportare, e programul nostru de lucru și care e mai mult nefuncțional decât funcțional în perioada de raportare a serviciilor, în perioada de decontare a serviciilor… Spre surprinderea noastră, dar deja n-ar mai trebui să fiu surprinsă, în fiecare vineri după ora 10,00 se face mentenanță, pică programul, noi nu avem absolut nici un fel de control asupra calității de asigurat. Și atunci, avem surprize să vedem că o parte dintre pacienții noștri au devenit neasigurați și pentru ei trebuie să plătim toate documentele pe care le-am eliberat în perioada de nefuncționare a sistemului. Culmea, că se oprește programul ore în șir și nu vedem absolut nici o îmbunătățire ca o consecință a mentenanței făcute…
Asociația și Patronatul Medicilor de Familie din județul Mureș au alcătuit un comunicat comun pe care l-au trimis CNAS prin intermediul Casei Județene de Asigurări Mureș. În acesta se specifică faptul că nu-și pot asuma răspunderea pentru corectitudinea documentelor medicale emise în această perioadă de nefuncționare a programului informatic. Medicii mureșeni cer soluții viabile și legale de desfășurare a activității în condiții de normalitate și siguranță profesională.
Deși comunicatul a fost emis în urmă cu mai bine de o săptămână, încă nu a sosit un răspuns de la CNAS. Într etimp, sincopele de program continuă iar acestea au legătură cu actualizarea sistemului informatic.
Directorul CJAS Mureș, Rodica Biro, spune că medicii de familie ar putea cere dovada de asigurat de la locul de muncă:
Furnizorii de servicii medicale în perioada de disfuncționalitate a sistemului, trebuie să lucreze off-line. Adevărul este că în ultima perioadă, sistemul SIUI a funcționat dar foarte greu. Soluții, momentan, nu avem altele. Casa Națională este cea care gestionează aceste servicii medicale. Aș vrea să vă spun că există foarte multe modificări legislative care apar și în perioada acestor modificări există perioade de întrerupere. Pentru toți furnizorii care lucrează off-line, dovada calității de asigurat trebuie cerută de la pacienți. Cei care sunt încadrați, pot să vină cu adeverință de salarizare, cuponul de pensie…
Singurul comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate privind sincopele apărute in funcționarea Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate, datează din 8 martie, a.c.
În comunicat se arată faptul că sunt făcute verificări ale softului informatic de către firma care are contract cu Casa în acest sens.
Cauza acestor probleme dese este faptul că programul este subdimensionat, fiind construit la nivelul anului 2008, însă există planuri pentru accesarea de bani europeni pentru redimensionarea și retehnologizare a întregii platforme informatice.
Cristina Bulbescu