Medicii de familie ar putea renunţa la contractul cu CNAS

Publicat de MIRELA ROTAR, 15 octombrie 2020, 13:27 / actualizat: 15 octombrie 2020, 14:49
Medicii de familie anunţă că ar putea renunţa la contractul cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate dacă vor fi obligaţi să meargă la domiciliul persoanelor depistate pozitiv cu noul coronavirus.
Vicepreşedintele Patronatului Medicilor de Familie, Raluca Zoiţanu, a precizat că până în prezent a avut loc doar o videoconferinţă cu responsabili din Ministerul Sănătăţii şi medicii aşteaptă să fie consultaţi pentru a lua o decizie.
Doctorul Raluca Zoiţanu a mai spus că pentru cele 14 zile de monitorizare a pacienţilor cu COVID-19, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, le-a promis 100 de lei de pacient, dar medicii de familie au solicitat un onorariu de 200 de lei, pentru zilele libere tariful cerut de ei fiind dublu.
Nelu Tătaru a anunţat zilele trecute că pacienţii confirmaţi pozitiv, dar asimptomatici, ar urma să fie evaluaţi la domiciliu şi monitorizaţi de către medicii de familie.