Medalii pentru luptătorii braşoveni
Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 3 februarie 2015, 19:41
La Câmpulung Muscel a avut loc etapa de calificare la Campionatul Național individual de lupte greco-romane. Sportivii de la ,,CS Țara Bârsei” Braşov au obținut patru medalii de aur, prin sportivii Andrei Stroie, la categoria 76 de kilograme, Nicolae Apostol, la categoria 37 de kilograme, Claudiu Mărgea, la categoria 44 de kilograme și Leonardo Manea, la categoria 40 de kilograme. De asemenea, sportivii clubului brașovean au cucerit și două medalii de argint și două de bronz. Astfel, Sebastian Toma (57 de kilograme) și Mihai Hapiuc (35 kg.) au urcat pe poziția a doua a podiumului, în timp ce Vlad Pakular (37 kg.) și Cătălin Goicea (47 kg.), au cucerit medaliile de bronz. La competiția de la Câmpulung Muscel au participat 147 de sportivi, de la 15 cluburi de tradiție din țară. La finalul acestei săptămâni, sportivii antrenați de Horațiu Albu vor participa la un turneu amical la Bușteni.
poza : bacausport.gsp.ro