Medalii de bronz pentru popicarele mureşene la finala de la Iaşi

Publicat de radiomures, 23 aprilie 2015, 18:30
Clubul Sportiv “Electromureş Romgaz” Tg.Mureş a cucerit două medalii de bronz la Finala Campionatului Naţional de popice, rezervat junioarelor sub 18 ani, de la Iaşi. Prima medalie a fost reuşită de Fekete Reka în proba de sprint, iar cea de-a doua a fost obţinută la tandem, unde aceeaşi sportivă a făcut pereche cu Boloni Dalma. Gruparea mureşeană a fost reprezentată la această competiţie de 8 sportive, pregătite de antrenorul Orosz Istvan.
Campionatul Naţional de sprint, tandem şi individual clasic, pentru juniori, găzduit de Arena CFR din Iaşi a reunit la întreceri 34 de popicari din întreaga ţară şi a constituit un test util înaintea Campionatelor Mondiale, programate în luna mai, în Germania.
Valeriu Voaideş
Foto: CS Electromures Romgaz