Meciuri tari pentru baschetbaliștii de la Lucky Dragons Tg.Mureș
Publicat de Corina Muntean, 9 noiembrie 2018, 17:26
Sala de sport a Liceului Tehnologic Electromureș din Tg.Mureș găzduiește, sâmbătă, partidele celei de-a patra etape a Campionatului Național de baschet masculin, rezervat jucătorilor sub 13 ani, grupa D4. Alături de gazda turneului, Baschet Club Lucky Dragons, la competiție participă formațiile CSS Viitorul Cluj-Napoca și ACS Juniors Craiova. Meciurile se vor desfășura începând cu ora 8.30.
La finele turneului, clubul Lucky Dragons își va prezenta echipele de baby și mini-baschet și va organiza concursuri pe echipe, ștafete și meciuri demonstrative.
Și baschetbaliștii mai mari ai clubului Lucky Dragons au programate meciuri la finele săptămânii. Echipa de juniori Under 16, antrenată de Jakab Cristian, va întâlni, sâmbătă și duminică, în sala de sport a Liceului cu program sportiv “Szasz Adalbert “, formațiile U-BT Cluj-Napoca, CNS Cetate Deva și LPS Tg.Mureș.
Valeriu Voaideș