Meci tare la Sfântu Gheorghe în Superligă

Publicat de Stan Lucian, 28 februarie 2025, 16:17
Sepsi OSK Sf. Gheorghe o întâlnește, vineri seara, pe teren propriu, de la ora 20.00, pe CFR Cluj, într-un meci din etapa cu numărul 29, penultima, a sezonului regulat din Superliga de fotbal.
Partida este una extrem de importantă pentru ambele formații. Covăsnenii, locul 7 în clasament, cu 40 de puncte, au nevoie de o victorie pentru a mai spera la o calificare în play-off, iar gruparea din Gruia, clasată pe trei înaintea acestei etape, își propune să obțină toate punctele puse în joc, în perspectiva luptei pentru titlu.
Tot vineri, dar de la ora 17.00, are loc meciul dintre Unirea Slobozia și Oțelul Galați.
Runda va continua sâmbătă, 1 martie, cu jocurile Universitatea Cluj-FC Botoșani (ora 16.00) și Universitatea Craiova-Farul Constanța (ora 19.00). Duminică, 2 martie, sunt programate alte două partide, respectiv CSM Poli Iași-Petrolul (ora 15.00) și derby-ul Rapid București-FCSB (ora 20.00). Etapa se va încheia luni, 3 martie, cu jocurile Gloria Buzău-UTA Arad (ora 17.00) și Dinamo-AFC Hermannstad (ora 20.00).
În clasament conduce FCSB, campioana en-titre, cu 52 puncte, aceasta fiind urmată de U Cluj și CFR Cluj, cu 51, respectiv 50 puncte. CS Universitatea Craiova e pe IV cu 49 puncte, iar Dinamo și Rapid se clasează pe pozițiile 5 și 6, cu câte 45 puncte. Primele 6 echipe după încheierea sezonului regulat vor evolua în play-off, iar celelalte formații vor continua campionatul în faza play-out.
Autor: Valeriu Voaideș