Maternitate la standarde occidentale, la Brașov
Publicat de Rotar Mirela, 21 mai 2024, 12:46 / actualizat: 24 mai 2024, 8:28
Noul corp de clădire al Maternității Brașov a trecut în ultimii doi ani printr-un amplu proces de reabilitare, modernizare, eficientizare energetică și dotare cu aparatură medicală și mobilier prin intermediul mai multor investiții ajunse astăzi al final. Pe lângă o finanțare europeană prin POR de 26,5 milioane de lei, din care 70% au fost fonduri eligibile, alte investiții complementare au fost realizate și din fondurile spitalului și ale Consiliului Județean.
La această dată a început recepția investițiilor efectuate în clădirea reabilitată, care are 10 nivele, dar și a corpului de legătură cu corpul vechi al Spitalului Clinic de Obstetrică Ginecologie ”Dr. I.A. Sbârcea Brașov”.
Sistemul energetic beneficiază de un control computerizat pentru eficientizarea consumului, precizează pentru Radio Tg.Mureș purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Brașov, Mihaela Chicomban:
S-au desfășurat toate tipurile de lucrări care asigură reabilitarea termică a imobilului și s-au montat panouri solare pe acoperișul clădirii și pompe de căldură. Prin acest proiect, clădirea beneficiază de un reglaj automatizat, din punctul de vedere al consumului de energie electrică și termică. Practic, s-a montat un sistem de control computerizat ”building management system” se numește, care asigură care asigură optimizarea consumurilor la utilități.
Activitatea medicală, preluată în ultimii doi ani de cealaltă clădire a Maternității va putea reveni în clădirea reabilitată în scurt timp, mai spune Mihaela Chicomban:
Este o chestiune de zile, maximum de săptămâni, până când clădirea va fi funcționalizată, practic, până când va începe activitatea medicală. În această clădirea vor funcționa trei secții de obstetrică-ginecologie, fiecare cu câte 30 de paturi, iar la parter va fi sectorul de spitalizare de zi care va avea 10 paturi. De asemenea, în clădire vor exista și blocuri operatorii cu săli de operație…
Clădirea veche a Maternității din Brașov a fost și ea modernizată în anul 2017, printr-un program derulat de Ministerul Sănătății cu fonduri de la Banca Mondială.
Autor: Cristina Bulbescu