Măsuri suplimentare pe litoral împotriva traficului de droguri

Publicat de Rotar Mirela, 30 aprilie 2023, 12:55
În această minivacanță, Poliţia Română a luat măsuri suplimentare împotriva traficanţilor de droguri care au încercat să profite de festivalurile de pe litoral, pentru a-şi vinde marfa.
Mai multe persoane au fost arestate zilele acestea pentru trafic de droguri sau deținere de substanțe interzise. Numai ieri, jandarmii au identificat zeci de persoane care au încercat să intre în zona festivalurilor cu droguri asupra lor.
Despre acțiunile din ultimele 24 de ore, ne spune mai multe locotenent colonel Constantin Morariu, purtător de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.
Specialiștii Centrului Antidrog Constanța, în colaborare cu polițiștii, au realizat și o serie de activități cu caracter preventiv în urma cărora persoanele interesate au fost informate cu privire la efectele consumului de droguri.
Sursa: Radio România Constanța