Măsuri speciale de securitate la Aeroportul Henri Coandă cu ocazia vizitei Papei Francisc

Publicat de MIRELA ROTAR, 30 mai 2019, 21:23
La Aeroportul Internaţional Henri Coandă, de la Otopeni, vor fi aplicate, vineri şi sâmbătă, o serie de măsuri speciale de securitate cu ocazia vizitei Sanctităţii Sale Papa Francisc la Bucureşti.
În aceste condiţii, este posibilă aglomeraţie pe drumul spre şi dinspre Otopeni. Administraţia aeroportului le recomandă tuturor celor care au zboruri programate în aceste zile să-şi ia o mai mare rezervă de timp pentru a se asigura că nu pierd cursele.
Personalul aeroportului va depune toate eforturile în vederea asigurării condiţiilor pentru un tranzit fluent al pasagerilor prin aeroport.