Măsuri pentru ca elevii școlilor din Toplița să nu sufere de frig în această iarnă
Publicat de Stan Lucian, 18 noiembrie 2024, 11:50
Până luna aceasta, trei dintre unitățile școlare din Topița aveau probleme de încălzire, însă administrația locală a luat măsuri urgente pentru a a introduce gazul în clădiri.
Astfel, problemele de la liceul Kemeny Janos au fost rezolvate săptămâna trecută, urmînd ca în maximum două săptămâni să fie căldură în clase și la Gimnaziul ”Miron Cristea” și la Colegiul Naţional ”Mihai Eminescu”, dă asigurări primarul municipiului Toplița, Sebastian Buzilă:
La Liceul ”Kemeny Janos” deja e introdus gazul și centralele termince funcționează. Acum se desfășoară lucrări pentru racordarea la gaz și instalarea centralelor termice la Școala Generală ”Miron Cristea” și la Liceul ”Mihai Eminescu” era o clădire a internatului în care își desfășoară cursurile de la Liceul ”O.C. Tăslăuanu” unde căldura nu era suficientă și sunt lucrări pentru instalarea unei centrale termice pe gaz. Și tot la Liceul ”Mihai Eminescu” avem două corpuri de clădire renovate cu fonduri europene unde sunt instalate centralele pe gaz, numai trebuie să facem racordurile.
Investițiile Primăriei din Toplița pentru a asigura căldură în sălile de clasă ale celor trei școli se ridică la aproximativ 320.000 de lei, fonduri europene și locale.
Autor: Valeriu Russu