Măsură fără precedent, la Sighișoara

Publicat de Corina Muntean, 3 mai 2019, 15:40 / actualizat: 11 mai 2019, 9:53
Solicitarea unui întreprinzător local de a construi un turn belvedere în apropierea Cetății Medievale a determinat un grup de arhitecți să ceară UNESCO un punct de vedere privind oportunitatea ridicării acestei clădiri.
Edilii orașului spun că legislația în vigoare nu face referire la împrejurimile siturilor de patrimoniu mondial, precum cel din Sighișoara, deci nu există motive ca turnul să nu se poată construi.
De cealaltă parte, unii membri ai comisiei tehnice de urbanism a municipiului spun că turnul influențează peisajul și trebuie analizată oportunitatea ridicării lui, de aceea speră ca specialiștii UNESCO să dea cât mai repede o soluție pentru ca să nu fie pus în pericol statutul de patrimoniu mondial pe care Centrul istoric al Sighișoarei îl deține din anul 1999.
Propietarul unui hotel din Sighișoara dorește să construiască un turn belvedere care să ofere priveliște spre Cetatea Medievală. Întreprinzătorul Adrian Popa spune că va fi un centru cultural multifuncțional și a prezentat deja mai multe variante ale turnului, atțt medievale cât și moderne.
Primarul municipiului Sighișoara, Ovidiu Mălăncrăvean, spune că noua construcție nu intră în aria protejată a patrimoniului mondial UNESCO și nici sub incidența legislației.
Unii arhitecți din cadrul comisiei tehnice de urbanism a municipiului Sighișoara, reprezentanți ai ONG-urilor, sunt însă îngrijorați că noua construcție ar putea afecta statutul de patrimoniu mondial UNESCO al Cetății, după ce în ultimii ani au mai fost semnale negative din partea experților internaționali privind modificări în Centrul istoric.
UNESCO a primit solicitarea formulată de reprezentanții mai multor ONG-uri și va da un răspuns după analiza situației.