Măştile cu supapă nu sunt recomandate pentru a fi utilizate în contextul pandemiei de coronavirus

Publicat de MIRELA ROTAR, 16 februarie 2021, 08:22
Ministerul Sănătăţii atrage atenţia că acestea sunt destinate lucrătorilor industriali pentru a preveni inhalarea prafului şi a particulelor.
Supapa se închide, când inspirăm, dar rămâne deschisă când expirăm, permiţând virusurilor să iasă – mai explică Ministerul Sănătăţii într-o postare pe Facebook.
Organizaţiile medicale internaţionale recomandă ca măştile cu supapă să nu fie purtate în pandemie, din cauza riscului ca particulele virusului SARS-CoV-2 să fie răspândite, ducând la posibila infectare şi a altor persoane.
Pentru a oferi o protecţie cât mai ridicată, masca trebuie să acopere în întregime nasul şi gura şi să aibă o sârmă de metal la nivelul nasului pentru a nu permite ieşirea aerului prin partea superioară.