Mașină cu droguri depistată la Târgu-Mureș
Publicat de Corina Muntean, 10 martie 2020, 15:44
Astăzi, în jurul orei 13.00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu Mureș au oprit în trafic, pe B-dul 1 Decembrie 1918, din municipiul Târgu Mureș, un autoturism condus de un bărbat, de 27 de ani, din județul Harghita, care ridica suspiciuni prin comportament.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Emanuela Fărcaș:
Conducătorul auto manifesta un comportament suspect, acesta a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul indicând o valoare pozitivă pentru cannabis. De asemenea, urmare a verificărilor efectuate de polițiști, asupra unei pasagere aflate in autoturism, a fost identificată materie vegetală de culoare verde-olive. În baza celor constatate, conducătorul auto a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea cu exactitate a prezenței substanțelor psihoactive.
În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe
Politiștii rutieri au luat legătura cu cei de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate Tg.Mureș, pentru preluarea materiei vegetale și continuarea investigațiilor în acest sens.
Vlad Todoran