Marius Paşcan cere lămuriri privind drumul Tg.Mureş-Reghin
Publicat de radiomures, 19 februarie 2013, 00:00 / actualizat: 12 octombrie 2019, 15:24
Senatorul PDL de Mureş Marius Paşcan cere lămuriri ministrului Transporturilor privind drumul Tîrgu-Mureş-Reghin.
Marius Paşcan a adresat în Parlament o serie de întrebări ministrului Transporturilor pe tema stadiului lucrărilor la acest sector de drum, pentru care aşteaptă răspunsuri în scris.
Senatorul a cerut un termen precis de începere a controalelor privind calitatea lucrărilor, dar şi măsuri pentru cei responsabili de situaţia lucrărilor.
De asemenea, senatorul Marius Paşcan îi cere ministrului Transporturilor să demareze o serie de acţiuni pentru asigurarea marcajelor rutiere şi a indicatoarelor de avertizare pe DN 15 Tîrgu-Mureş-Reghin.
Marius Paşcan a arătat că, pe acest sector de drum s-au înregistrat, din luna martie 2012 până în prezent, 6 accidente rutiere grave, soldate cu 3 morţi şi 7 persoane rănite grav.
Raluca Creţ