Marinarul roman răpit în 22 septembrie în Nigeria a fost eliberat

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 octombrie 2018, 17:06 / actualizat: 28 octombrie 2018, 18:40
Ministerul Afacerilor Externe informează că marinarul român răpit la data de 22 septembrie 2018 de pe o navă aflată în largul apelor nigeriene a fost eliberat, împreună cu toţi ceilalţi membri ai echipajului.
Cetăţeanul român urmează să fie repatriat în zilele următoare, acesta fiind asistat în prezent de o echipă consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Berna.
Familia cetăţeanului român aflată în contact permanent cu reprezentanţii Celulei de Criză a MAE a fost informată în acest sens de către armatorul elveţian.
Ministerul Afacerilor Externe adresează mulţumiri tuturor instituţiilor şi autorităţilor străine implicate în demersurile de eliberare a cetăţeanului român.
Corina Fontu