Ascultă Radio România Mureș Live

Maria Cebotari – Stea rătăcitoare

Maria Cebotari – Stea rătăcitoare
Foto: Aliona Triboi

Publicat de Rotar Mirela, 15 septembrie 2022, 15:17

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră absolută, marți, 20 septembrie 2022, de la ora 19:00, la Radio România Cultural: Maria Cebotari – Stea rătăcitoare. Scenariu radiofonic de Magda Duțu, după cartea–album, cu același titlu, de Aurelian Dănilă. Regia artistică: Petru Hadârcă. În distribuție: Aliona Triboi, Mircea Rusu, Anatol Durbală, Ana Tkacenko, Petru Hadârcă, Coca Bloos, Mircea Constantinescu, Diana Decuseară, Ghenadie Gâlcă, Adrian Păduraru, Annemary Ziegler, Marcelo Cobzariu, Alexandru Pleșca, Cristina Constantinescu, Valentin Zorilă, Dan Melnic, Daniel Tudorică. La pian: Andrei Miricescu. La chitară: Valentin Zorilă. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Luiza Mateescu și Andrei Miricescu. Regia tehnică: ing. Mirela Georgescu. Redactor: Ion-Costin Manoliu. Coordonator de proiect: Magda Duţu.

Maria Cebotari – Stea rătăcitoare e un spectacol care aduce în atenție, cu mijloacele teatrului radiofonic, un extraordinar destin artistic românesc, îngropat sub tăcere până în 1989. Românca – basarabeancă Maria Cebotari (născută în Chişinău, la 10 februarie 1910 – decedată la Viena, 9 iunie 1949) a fost una dintre cele mai mari soprane ale secolului XX; cu o voce unică și o diversitate repertorială de neimaginat, și-a înscris pentru totdeauna numele în istoria operei și filmului muzical.

Lucrarea academicianului Aurelian Dănilă reprezintă o adevărată istorie a vieții și activității Mariei Cebotari; un studiu profund al fenomenului Maria Cebotari, sub diversele sale aspecte: copilăria, femeia îndrăgostită de viață, locurile pe unde a pășit, celebritățile cu care a colaborat, rolurile titulare pe diversele scene ale lumii, alături de cei mai mari interpreți ai timpului. O amplă documentare realizată în instituții teatrale, muzicale, biblioteci, arhive din Germania, Austria, Belgia, Cehia, Elveția, Italia, România, Rusia, Franța și bineînțeles Moldova, despre actrița nepereche, strălucitoare stea pe firmamentul artei muzicale din întreaga lume. „Admirația pe care i-o port în suflet, m-a făcut să urc pe scenele teatrelor unde a cântat, să privesc visător în sală și să ajung cu imaginația în timpurile trecute, care i-au adus Mariei, gloria. Să-i aud aievea, vocea măiastră!” – Aurelian Dănilă.

Spectacolul Maria Cebotari – Stea rătăcitoare, va fi ascultat și sâmbătă, 24 septembrie 2022, de la ora 14:00, de publicul prezent în Sala Antract a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, ediția a VII-a.

„Talentul Mariei Cebotari a izbucnit ca un vulcan la începutul anilor ’30 ai secolului trecut, înscriind o pagină de aur în istoria artei vocale mondiale. Doar 18 ani a strălucit această stea nepereche pe orizontul teatrului liric european, pentru ca tot atât de brusc să se stingă la vârsta de 39 de ani. A cucerit întreaga lume prin vocea-i fermecătoare, de o frumusețe rară, prin forța talentului său înnăscut, prin capacitatea de a aduce în fața publicului creații și chipuri scenice, roluri de film realizate în modul cel mai veridic și mai convingător. (…) Imprimările vocii Mariei Cebotari s-au păstrat într-o stare bună și sunt mărturia elocventă a unei voci unice” – consideră Constantin Rusnac, compozitor, profesor, maestru în arte.

După ce a absolvit Conservatorul „Unirea” din Chișinău, Maria Cebotari a avut o ascensiune fulminantă. Debutul său pe scena Operei de Stat din Dresda, în rolul Mimi, din opera La Boheme de Giacomo Puccini, la 15 aprilie 1931, a fost un mare succes. Partenerul ei de scenă de atunci, Beniamino Gigli, considera că Maria Cebotari era una dintre cele mai mari voci feminine pe care le-a auzit vreodată. Între anii 1935-1946, a evoluat ca solistă a operelor din Berlin şi Dresda, ultimii doi ani ai vieţii fiind solistă a Operei de Stat din Viena (1947-1949). Maria Cebotari a cântat, de asemenea, în numeroase turnee artistice la Praga, Paris, Roma, Milano, Anvers, Copenhaga, Florenţa, Londra, Salzburg, Riga, Bucureşti.

Ca actriţă, Maria Cebotari a jucat în piesele „Azilul de noapte” de Maxim Gorki şi „Cadavrul viu” de Lev Tolstoi, precum şi în opt pelicule, filmate în Germania și Austria, alături de vedete ale cinematografului de atunci, inclusiv alături de soţul ei, Gustav Diessl. În 1942, a jucat în filmul dedicat vieţii celebrei mezzosoprane franceze de la începutul secolului XIX, Maria Malibran, în regia lui Guido Brignone. În România şi Italia a jucat în coproducţia „Cătuşe roşii” (sau „Odessa în flăcări”, 1942), cenzurată mai apoi de autorităţile comuniste şi redescoperită în arhivele italiene. În anul 2000, o placă comemorativă a fost dezvelită pe locuinţa artistei din Berlin, Hessenallee 12, cartierul Westend, pe care se poate citi: „Aici a trăit din 1938 până în 1945 soprana Maria Cebotari (născută la Chişinău, actuala capitală a Republicii Moldova), 10.02.1910 – 09.06.1949. A fost membră a Operei din Berlin. Ca interpretă a lucrărilor lui Wolfgang Amadeus Mozart şi Richard Strauss, a fost neegalată până în zilele noastre. De asemenea, prin rolurile ei în filme, a fost una din cântărețele cele mai iubite ale generaţiei ei”. Maria Cebotari a atins foarte devreme cele mai înalte culmi ale celebrității, de parcă știa că soarta i-a hărăzit o viață scurtă. La numai 24 de ani a primit cel mai înalt titlu onorific din Germania şi Austria, „Kammersängerin”, iar pentru meritele ei deosebite, statul român i-a acordat „Coroana României” în grad de Comandor.

După aproape zece ani de la căsătorie, soțul ei, actorul și regizorul Gustav Diessl, moare. La numai un an, moare şi ea, pe 9 iunie 1949, la vârsta de 39 de ani. A fost înmormântată alături de soțul ei. Corpul neînsuflețit al marii artiste a fost purtat pe umeri în jurul Teatrului de Operă din Viena. A fost condusă de mii de oameni spre locul de veci de la Cimitirul Döblinger. Cei mai mari specialiști în domeniu muzicii, au afirmat că Maria Cebotari a fost predecesoarea Mariei Callas. În lume, există mai multe străzi ce poartă numele marii cântărețe.

Spectacolul dedicat Mariei Cebotari, în regia lui Petru Hadârcă, realizat în colaborare cu Teatrul Național „Mihai Eminescu” Chișinău, reunește în distribuție, actori din București și Chișinău. În rolul titular – Aliona Triboi – actriță, violonistă și solistă vocală a Orchestrei Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” din Chişinău. În rolul lui Aurelian Dănilă (devenit personaj în spectacol) – Mircea Rusu – actor al Teatrului Național „I.L. Caragiale” București.

Varianta în două părți a acestei producții radiofonice, va fi difuzată și la Radio România Internațional 2: pe 1 și 8 octombrie 2022, de la ora 23:00.

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Radio România miercuri, 20 noiembrie 2024, 15:05

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio

Vineri, 22 noiembrie (de la ora 19:00), Orchestra Națională Radio și Corul Academic Radio vă invită să ascultați la Sala Radio Petite...

Rossini dirijat de David Crescenzi, la Sala Radio
Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
Radio România luni, 18 noiembrie 2024, 16:20

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre

Organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, finanțat cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului prin Serviciul Dezvoltare...

Eugen Preda – principalul mentor al școlii moderne de jurnalism de radio – fapte şi cifre
140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:15

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută

Prilej cu care Editura Casa Radio lansează Seria CARAGIALE din colecția „Fonoteca de Aur – Teatru“ – spectacole radiofonice de colecție...

140 de ani de la premiera piesei O scrisoare pierdută
75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România miercuri, 13 noiembrie 2024, 12:11

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar

Duminică, 17 noiembrie 2024 (17:00) ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO dirijată de Adrian Grigoraș vă invită la Sala Radio la concertul său...

75 de ani de folclor: Orchestra de Muzică Populară Radio – concert aniversar
Radio România marți, 12 noiembrie 2024, 13:28

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio

Doi invitați de talie internațională și trei compozitori al căror nume nu mai are nevoie de nici o prezentare...

 Dirijorul american Roderick Cox și pianista Alexandra Silocea la Sala Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:46

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio

Te gândești cu nostalgie la serile de vară? Joi, 14 noiembrie (de la ora 19:00), Big Band-ul Radio (dirijat de Simona Strungaru) și...

At the End of July – jazz cu Irina Sârbu și Big Band-ul Radio
Radio România vineri, 8 noiembrie 2024, 13:18

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă

Teatrul Național Radiofonic prezintă în premieră, miercuri, 13 noiembrie, ora 23:05, la Radio România Actualități, Un cântec de...

Premieră TNR la Radio România Actualități – Un cântec de sirenă
Radio România joi, 7 noiembrie 2024, 15:06

Premieră la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – Floarea de ferigă

Programată în preajma Zilei Independenței Poloniei, 11 noiembrie, premiera marchează o lungă și fructuoasă colaborare culturală, celebrată...

Premieră la Teatrul Național Radiofonic pentru Copii – Floarea de ferigă