Ascultă Radio România Târgu Mureș Live

Marea Britanie cere reducerea beneficiilor pentru migranţi

Publicat de radiomures, 29 noiembrie 2014, 09:10

Premierul britanic David Cameron a cerut sprijinul Uniunii Europene pentru reducerea beneficiilor sociale la care au acces migranţii din cadrul Uniunii. El a spus că propunerile sale pentru limitarea migraţiei ar trebui, fie să schimbe tratatele europene, fie să stea la baza unui acord separat pe care Marea Britanie vrea să-l negocieze cu Uniunea.

El a explicat că particularităţile sistemului social britanic sunt un magnet pentru străini, iar acest lucru trebuie să înceteze.

David Cameron: Cineva care vine în Marea Britanie din altă parte a Europei este angajat cu salariu minim şi are la el în ţară doi copii. Primeşte un ajutor lunar de aproximativ 700 de lire, adică de două ori mai mult decât în Germania şi de trei ori mai mult cât în Franţa.

Cameron a anunţat că, potrivit planului său, imigranţii ar urma să primească beneficii sociale doar după ce au muncit în Marea Britanie cel puţin patru ani, iar cei care în şase luni nu îşi găsesc de lucru vor fi repatriaţi. De asemenea, urmează să fie restricţionat şi dreptul imigranţilor de a-şi aduce membrii familiei.

Dacă planul va fi implementat vor fi afectaţi peste 400 mii de imigranţi care muncesc în Marea Britanie, printre care şi mulţi români. Potrivit corespondentului Radio România Actualităţi la Bruxelles, Comisia Europeană a precizat printr-un purtător de cuvânt că va discuta propunerile britanice fără dramatism, dar a amintit că actuala legislaţie europeană permite parlamentelor naţionale să ia măsuri pentru ca emigranţii să nu poată abuza de benficii sociale.

RRA

Peste 1000 de morţi în urma seismului din Myanmar
International sâmbătă, 29 martie 2025, 14:59

Peste 1000 de morţi în urma seismului din Myanmar

Bilanţul cutremurulului din Myanmar a crescut din nou şi a depăşit 1.000 de morţi, anunţă autorităţile citate de Reuters. Seismul a avut o...

Peste 1000 de morţi în urma seismului din Myanmar
Cele 31 de ţări care au decis să sprijine Ucraina pe mai departe nu sunt de acord cu ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei
International joi, 27 martie 2025, 18:51

Cele 31 de ţări care au decis să sprijine Ucraina pe mai departe nu sunt de acord cu ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei

Cele 31 de ţări care au decis să sprijine Ucraina pe mai departe şi care au constituit aşa-numita „Coaliţie de voinţă” nu sunt de...

Cele 31 de ţări care au decis să sprijine Ucraina pe mai departe nu sunt de acord cu ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei
Comisia Europeană face apel la consolidarea stocurilor de echipamente de urgenţă în statele UE
International miercuri, 26 martie 2025, 15:02

Comisia Europeană face apel la consolidarea stocurilor de echipamente de urgenţă în statele UE

Comisia Europeană a comunicat miercuri că Europa trebuie să îşi consolideze stocurile de echipamente esenţiale şi încurajează populaţia să...

Comisia Europeană face apel la consolidarea stocurilor de echipamente de urgenţă în statele UE
SUA a decis reevaluarea includerii României în programul Visa Waiver
International marți, 25 martie 2025, 18:06

SUA a decis reevaluarea includerii României în programul Visa Waiver

Autorităţile din Statele Unite au decis reevaluarea recentei includeri a României în programul Visa Waiver, pentru a se asigura de respectarea...

SUA a decis reevaluarea includerii României în programul Visa Waiver
International marți, 25 martie 2025, 16:37

Parchetul rus, sesizat în legătură cu o pretinsă ‘imixtiune a României’ în afacerile interne ale Rusiei

O comisie specială a Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului federal rus, a trimis Parchetului General şi Ministerului de Externe din...

Parchetul rus, sesizat în legătură cu o pretinsă ‘imixtiune a României’ în afacerile interne ale Rusiei
International duminică, 23 martie 2025, 12:02

Papa Francisc urmează să fie externat, astăzi, după 5 săptămâni de spitalizare din cauza unei duble pneumonii

După ce îi va saluta pe credincioșii și jurnaliștii aflați în curtea spitalului Gemelli din Roma, de la fereastra camerei în care a fost...

Papa Francisc urmează să fie externat, astăzi, după 5 săptămâni de spitalizare din cauza unei duble pneumonii
International vineri, 21 martie 2025, 08:38

Românii care urmau să ajungă în Marea Britanie pe Aeroportul Heathrow trebuie să găsească alternative

Românii care urmau să ajungă în Marea Britanie pe Aeroportul Heathrow trebuie să găsească alternative, după ce autoritățile au anunțat că...

Românii care urmau să ajungă în Marea Britanie pe Aeroportul Heathrow trebuie să găsească alternative
International miercuri, 19 martie 2025, 22:00

Comisia Europeană a făcut publice astăzi detaliile Cartei Albe pentru Apărare

Aceasta include instrumentele financiare şi posibilităţile statelor membre de a investi în proiecte militare, în special comune, până în...

Comisia Europeană a făcut publice astăzi detaliile Cartei Albe pentru Apărare