Marea legendă a fotbalului, Pele, s-a stins din viață

Publicat de Rotar Mirela, 29 decembrie 2022, 22:16
Fostul mare jucător brazilian a încetat, joi, din viață la vârstă de 82 de ani.
Pele suferea de cancer de colon și era internat la un spital din Sao Paolo încă de la sfârșitul lunii noiembrie. Socotit de mulți cel mai bun jucător din istorie, Pele, supranumit “Regele”, era singurul fotbalist din lume care avea în palmares trei titluri de campion mondial cu selecționata Braziliei (1958, 1962, 1970).
Acesta a mai cucerit în cariera sa, cu formația de club FC Santos, două Cupe Intercontinentale, două trofee ale Copei Libertadores, 10 titluri de campion al Braziliei și 5 Cupe ale Braziliei. Timp de două sezoane a evoluat și în Satele Unite ale Americii, în tricoul echipei Cosmos New York, cu care a reușit să devină campion în 1977.
A fost de 11 ori golgheterul campionatului Braziliei, marcând în întrega sa carieră 1.231 de goluri.
Valeriu Voaideș