Mare sărbătoare, zilele acestea, la Săcele

Publicat de APETRI MARGARETA, 17 iulie 2024, 10:18
„Sântilia”, sărbătoarea tuturor săcelenilor, va începe astăzi şi se va încheia duminică, 21 iulie. Iniţial, o veche sărbătoare a mocanilor din Săcele, aceasta s-a transformat de-a lungul timpului în zilele oraşului. În fiecare an are loc în jurul datei de 20 iulie, ziua Sfântului Ilie.
Evenimentul cuprinde patru zile de manifestări sportive, evenimente culturale, spectacole artistice şi petrecere în ultimele două zile de sărbătoare.
În acest an, Sântilia se va ţine în Poiana Angelescu, iar printre invitaţii care vor urca pe scenă se numără Ansamblul Astra, Connect-R, Nicu Paleru şi Trupa Bob & First Class.
Vor avea loc şi competiţiile sportive cu premii, organizate de primăria municipiului. Evenimentul se va încheia duminică, cu un grandios foc de artificii, anunţă organizatorii.