Maraton de vaccinare, de Ziua Armatei
Publicat de MIRELA ROTAR, 25 octombrie 2021, 08:32
Ministerul Apărării Naţionale organizează, astăzi și mâine, cu prilejul Zilei Armatei României, un maraton de vaccinare sub deviza ‘Împreună pentru viaţă, Împreună pentru viitor!’.
Maratonul se va desfăşura în şase spitale militare din ţară, care sunt şi centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19, arată MApN.
Cei care doresc să se vaccineze o vor putea face, non-stop, oână mâine seară, la ora 20,00, în centrele de vaccinare care funcţionează în Iaşi, Constanţa, Craiova, Cluj-Napoca, Braşov și Timişoara.
Procesul de vaccinare pentru persoanele care s-au programat deja în aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal, conform programărilor existente.
Rodica Boariu