MApN nu renunţă la achiziţionarea a patru corvete multifuncţionale

Publicat de radiomures, 13 martie 2017, 19:50 / actualizat: 13 martie 2017, 22:01
Ministerul Apărării Naţionale nu renunţă la achiziţionarea a patru corvete multifuncţionale, iar ministrul de resort, Gabriel Leş susţine că în cel mai scurt timp va fi dată o Hotărâre de Guvern referitoare la acest subiect:
Programul strategic de înzestrare corvete multifuncţionale rămâne o prioritate pentru Ministerul Apărării Naţionale, ăsta este motivul pentru care în acest moment dorim să abrogăm ca să putem reporni procedura cât de repede, o săptămână, două, trei, maxim, din punctul nostru de vedere va intra în guvern în cel mai scurt timp posibil, hotărârea de abrogare şi bineînţeles noua procedură.”
Guvernul Cioloş a aprobat anul trecut o hotărâre de guvern care stabilea procedura prin care Ministerul Apărării trebuia să încheie un contract cu Şantierul Naval olandez Damen de la Galaţi pentru construirea a patru corvete multifuncţionale de ultimă generaţie.
Costul întregului program a fost estimat la circa 1,6 miliarde de euro, inclusiv TVA, şi presupune, dincolo de construcţia propriu-zisă a navelor, şi achiziţia muniţiilor şi instruirea echipajelor.