Mamele care adoptă copii mai mari de doi ani primesc o indemnizaţie de 1.700 de lei

Publicat de radiomures, 2 februarie 2016, 15:10
De asemenea, acestea vor primi și un concediu de acomodare de un an, potrivit modificărilor aduse legii adopţiei, adoptate, azi, de Comisia pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor.
Deputatul PNL Florica Chercheş a explicat ca mamele care adoptă copii mai mici de doi ani ar urma să beneficieze de indemnizaţia de creştere a copilului.
Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţiei, Gabriela Coman, proiectul de lege propus de Guvern are ca obiectiv eliminarea obstacolelor care îngreunează procedurile de adopţie pentru copiii români, în România.
Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea legii privind procedura adopţiei, iniţiat de Guvern, a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional.
Foto: kiwicasabucuriei.ro