Majorări de salarii şi pensii în 2015, dar şi scumpiri

Publicat de radiomures ☺ᵛᵇ, 1 ianuarie 2015, 15:54
Salariul minim pe economie se majorează la 975 de lei, iar pensiile vor fi majorate cu 5%. De asemenea, salariile angajaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială vor creşte cu 100 de lei brut.
Sunt prevăzute însă şi unele creşteri de preţuri pentru populaţie şi pentru firme.
Preţul mediu de vânzare a energiei electrice la tarifele reglementate creşte cu 0,26%, iar piaţa gazelor se liberalizează pentru IMM-uri.
Nivelul accizelor va fi exprimat în lei, nu în euro ca până acum, utilizând nivelul în lei practicat în anul 2014.
Guvernul a găsit această soluţie pentru a nu pierde bani, deoarece cursul valutar leu/euro stabilit de Banca Centrală Europeană la 1 octombrie, în funcţie de care se stabileşte nivelul accizelor pentru anul următor, este dezavantajos pentru veniturile la buget.
Majorarea salariului minim va antrena automat şi creşterea cuantumului amenzilor rutiere, în condiţiile în care un punct-amendă reprezintă 10% din salariul minim.
Avem şi o veste bună: începând de astăzi acciza pentru pălincă va fi eliminată.
RRA
sursa foto: onlinereport.ro