Maiorul Tiberius Petre comemorat la Tîrgu-Mureș

Publicat de radiomures, 11 noiembrie 2015, 17:10 / actualizat: 11 noiembrie 2015, 18:31
Astăzi, de Ziua Veteranilor de Război, au fost comemorați eroii Armatei României căzuţi la datorie în teatrele de operaţii din Afganistan, Irak şi Bosnia-Herţegovina. În garnizoanele din toată ţara au avut loc servicii religioase şi ceremonii militare, la care au participat familiile eroilor, reprezentanţi ai autorităţilor locale, cadre militare, veterani de război şi elevi.
La Cimitirul Eroilor din Tîrgu-Mureș, oficialități și militari de la Garnizoana Tîrgu-Mureş l-au comemorat pe maiorul Tiberius Petre, ucis în Afganistan în aprilie 2009. Șeful Garnizoanei Tîrgu-Mureș, colonelul Valentin Iacob, a menționat că România, ca membru NATO, a pierdut până acum 26 de militari în teatrele de operații:
Astăzi am comemorat Ziua Eroilor căzuți în teatrele de operații. În Tîrgu-Mureș îl avem pe eroul maior post-mortem Tiberius Marcel Petre, care a fost încadrat la Batalionul de operații speciale din Tîrgu-Mureș. El și-a dat viața în teatrul de operații din Afganistan, la 3 aprilie 2009, într-o operațiune de scoatere din încercuire a unei subunități aliate cu care acționam împreună.”
După ceremonia militară și religioasă, mai multe instituții, militare și civile din Tîrgu-Mureş, au depus coroane la mormântul maiorului Petre. Tiberius Petre a fost decorat post-mortem de preşedintele României cu Ordinul Virtutea Militară în grad de Comandor, cu însemne pentru război, iar soţia sa a primit din partea Armatei Americane Bronze Star Medal.
Vali Russu
Foto: Vali Russu