Mâine se deschide sezonul de schi la Predeal
Publicat de radiomures, 27 decembrie 2013, 10:06
Chiar dacă vremea dă semne de încălzire, sfârșitul acestei săptămâni aduce bucurie în rândul schiorilor, obișnuiți cu pârtiile din Predeal. În această stațiune, sezonul oficial de schi 2013/2014 se deschide mâine.
Organizatorii au început pregătirile, pentru seria de manifestări, care va însoți evenimentul, dar și pentru ca tunurile de zăpadă să poată fi folosite, în cele mai bune condiții, acolo unde este nevoie de completarea stratului de nea. Manifestările vor începe la ora 11.00 cu un concurs de schi alpin – slalom paralel băieţi şi fete, care va fi urmat de un concurs de snowboard. De la ora 15 este programat un concurs, în care vor fi angrenate snowmobile, iar de la ora 16.00 este anunţată o coborâre cu parapanta. De la ora 16.30, timp de o oră, cei pasionaţi de muzică vor putea asista la un concert, iar de la ora 17.30 încep demonstraţiile şcolilor de schi, precum şi cele ale Salvamontului şi Jandarmeriei Montane.
Dorin Duşa