Mâine bacalaureatul de toamnă continuă cu proba scrisă la limba şi literature română
Publicat de radiomures, 25 august 2013, 15:05 / actualizat: 4 martie 2015, 12:26
Peste 87.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină examenele scrise ale bacalaureatului în sesiunea de toamnă.
Aceasta începe mâine cu examenul scris de limba şi literature română şi continuă până pe 30 august cu proba obligatorie de profil şi cea la alegere.
Noutatea din acest an care se aplică şi la sesiunea din toamnă a bac-ului este diferenţierea subiectelor. Astfel, elevii de la real, tehnologic şi vocaţional vor avea subiecte diferite la examenul scris de limba română faţă de absolvenţii de la uman şi pedagogic.
Absolvenţii de liceu care au picat de două ori bacalaureatul vor plăti anul acesta pentru susţinerea examenelor suma de 230 de lei.
Rezultatele finale ale sesiunii de toamnă ale bacalaureatului se vor afişa pe 5 septembrie.
RRA