Mâine seară pleacă primul tren direct de la Tg. Mureș la mare

Publicat de Rotar Mirela, 9 iunie 2022, 13:54
„Trenurile soarelui” către litoral revin și în acest an.
CFR Călători a programat 30 de trenuri directe, care pornesc din principalele orașe cu destinația Mangalia.
De la Târgu Mureș pleacă două vagoane la clasa a II-a, care se vor alătura trenului care vine de la Satu Mare și unde există și cușete.
Trenul pleacă din gară la șapte seara și ajunge la Mangalia după 13 ore (ora 8,18). De asemenea, la întoarcere, plecarea din Mangalia este la ora 15,14 minute și sosirea la Târgu Mureș este la ora 6,20 dimineața.
Prețurile sunt la fel ca anul trecut. Elevii au gratuitate iar studenții reducere de 50% la bilete, precizează șeful Stației de Călători Târgu Mureș, Vasile Bora:
Prețurile sunt aceleași: 106 lei și 70 de bani e prețul întreg până la Mangalia de la Târgu Mureș pentru un adult, și la cușetă de la Deda la Mangalia, respectiv de la Târgu Mureș la Deda la clasa a II-a, este 142,80 de lei în total. Elevii circulă gratuit, mai puțin dacă vor să călătorească la cușetă și atunci plătesc 40 de lei până la Mangalia. Studenții plătesc 50% plus cușeta care este tot 40 de lei, deci îi costă 99,05 lei.
Potrivit CFR Călători, din 11 iunie se introduce și călătoria în Deltă, cu trenul direct București Nord și Orașul Tulcea, pe întreaga durată a sezonului.
CFR Călători precizează că toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptopului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 12 ani.
Biletele pot fi achiziționate în avans cu 30 zile, prin intermediul următoarelor canale de vânzare: online de pe cfrcalatori.ro, din aplicaţia mobilă ”CFR Călători mersul trenurilor și bilete online” (disponibilă în Google Play, App Store și Huawei AppGallery), de la automatele de vânzare bilete din gări, de la casele de bilete din gări, agenții de voiaj CFR Călători și de la distribuitorii autorizați (agenții de turism).
Cristina Bulbescu