Mâine încep audierile pentru succesorul lui Toni Greblă

Publicat de radiomures, 10 februarie 2015, 15:49
Conducerea Senatului a fost sesizată de către Curtea Constituţională cu privire la vacantarea postului de judecător ca urmare a demisiei lui Toni Greblă, astfel că Biroul permanent a decis demararea procedurilor de numire a unui nou membru al Curţii.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat că audierile candidaţilor pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale vor avea loc, mâine, în comisia juridică.
Tăriceanu a adăugat că Biroul permanent al Senatului a fost sesizat şi cu privire la solicitarea Parchetului General de încuviinţare a arestării lui Toni Greblă, însă această solicitare a rămas ‘fără obiect’ ca urmare a demisiei.
Agerpres
sursa foto: ro.wikipedia.org