Mai putina miere romaneasca a ajuns, anul acesta, peste hotare
Publicat de radiomures, 18 iulie 2011, 00:00
România a exportat în primul trimestru din acest an o cantitate de 1.267 tone de miere naturală, în scădere cu aproape 25% faţă de perioada similară din 2010, potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale privind comerţul cu produse agroalimentare. Încasările din exporturile de miere naturală au totalizat, în primele trei luni, 4,013 milioane euro, cu peste 500.000 de euro mai puţin faţă de cele 4,572 milioane euro din aceeaşi perioadă a anului trecut. Valoarea importurilor de miere în primele trei luni din 2011 a depăşit 789.456 euro, pentru o cantitate de 260,7 tone. România deţine locul patru în Europa din punct de vedere al producţiei de miere, după Germania, Franţa şi Ungaria, cu circa 20.000 de tone anual, şi locul şapte la numărul de familii de albine, cu aproape 1,2 milioane, potrivit Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România. Nicoleta Ghisa