Mai mulţi secretari din judeţul Braşov trebuie să părăsească posturile
Publicat de radiomures, 28 martie 2011, 00:00
Termenul până la care toţi secretarii de unităţi teritorial-administrative trebuiau să absolve studii superioare în domeniul juridic sau al administraţiei publice locale era iniţial finele anului 2008, apoi a fost prelungit până la data de 31 decembrie 2010. Pentru că acum nu se mai poate face nicio concesie, şase secretari din judeţul Braşov, care nu au absolvit astfel de studii trebuie să părăsească posturile, iar în locul lor să vină persoane care îndeplinesc condiţiile legii. În această situaţie se află secretarii din comunele Vama Buzăului, Ungra, Ticuş, Comăna, Părău şi Bod. Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Szakal Andras, a precizat că va cere Prefecturii eliberarea acestor secretari din funcţie, posturile lor urmând să fie scoase la concurs.
Adrian Munteanu