Mai sunt câteva ore până la închiderea programului Start-Up Nation 2018/2019
Publicat de Corina Muntean, 12 februarie 2019, 15:16
Astăzi, la ora 20,00, se va închide aplicația electronică prin care se pot depune dosarele pentru finanțare guvernamentală nerambursabilă în valoare de 200.000 de lei.
Peste 30.000 de firme erau înscrise în program astăzi la orele prânzului, față de 19.000 dosare depuse în total la prima ediție a programului. Selecția se va face în funcție de punctaj, dar vor beneficia de fonduri doar 10.000 de firme.
Concurența este foarte mare anul acesta, motiv pentru care firmele câștigătoare vor avea, cel mai probabil, punctaj maxim, spune directorul Oficiului Teritorial pentru IMM-uri din Târgu-Mureș, Torok Csaba:
Deja am depășit 30.000 de dosare (30.264). Vă dați seama în ce ritm se înscriu… Selecția se face pe baza punctajului și la punctaje egale, în primul și în primul rând va conta numărul de angajați. Dacă și numărul de angajați este egal, vom lua numărul de angajați din categorii precum șomeri sau proaspăt absolvenți și numai ultimul criteriu este numai de ordonare – primul venit, primul servit – deci cine s-a înscris mai repede. Cred că primii care vor intra, adică primii 10.000 vor fi cu 100 de puncte. ”
După ce aplicația electronică va fi închisă, planurile de afaceri vor fi repartizate de către minister pentru verificare celor 9 agenții din țară.
Conform procedurilor, în decurs de 5 zile vor putea fi cunoscute firmele câștigătoare, precum și numărul dosarelor depuse din fiecare județ.
Cristina Bulbescu