Mai sunt 2 zile în care Moş Crăciun vine altfel la Radio Tg. Mureş

Publicat de radiomures, 18 decembrie 2014, 09:25
Campania ,,Fii şi tu Moş Crăciun” continuă. Chiar la această oră au poposit în Studioul 3, în jur de 50 de elevi de la Gimnaziile Dacia şi Nicolae Bălcescu, alături de învăţătoarele lor. Ei vor fi Moş Crăciun pentru alţi copii de la 2 case de tip familial din Mureş şi de la Centrul Materna.
În fiecare zi din această săptămână, copii din şcoli generale ale municipiului Tg Mureş, au sosit la sediul Radio Tg. Mureş, unde s-au întâlnit cu alţi copii aflaţi în situaţii dificile (nevăzători, surdo-muţi, cu deficienţe fizice sau aflaţi în plasament familial, etc) şi le-au oferit cadouri, preluând, în mod simbolic, atribuţiile lui Moş Crăciun.
Sanda Cerghizan