MAI: Pacienţii de la Constanţa au fost transferaţi la trei spitale, sunt 42 de pacienţi la UPU şi 64 în celelalte spitale

Publicat de MIRELA ROTAR, 1 octombrie 2021, 15:11
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, azi, că în acest moment pacienţii de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa au fost transferaţi la trei spitale, respectiv 42 de pacienţi la UPU şi 64 în celelalte spitale.
El a explicat că cifra corectă a celor care şi-au pierdut viaţa în incendiu este de şapte persoane, dintre care cinci au decedat în spital, iar două după ce au fost transferate în alte spitale.
‘Cauza acestui incendiu îl vom afla, dar indiferent care ar fi fost cauza nu este normal ca în România anului 2021 să moară oameni în spital în urma unui incendiu’, a mai spus Bode.
El a transmis condoleanţe către membrii familiilor celor decedaţi.