Mai multe deșeuri colectate în Covasna

Publicat de Corina Muntean, 13 august 2020, 14:28
Cantitatea de deşeuri reciclabile colectată selectiv în judeţul Covasna a crescut semnificativ în acest an.
În prima jumătate a anului s-au colectat 180 de tone de sticlă, faţă de 110 tone anul trecut, iar cantitatea de deșeuri electronice a crescut cu aproape o treime, de la 76 de tone la peste 100 de tone în acest an.
Creşteri semnificative ale cantităţilor de deşeuri electrice s-au înregistrat în localitatea Ilieni, unde au fost colectate 4 tone de deșeuri electrice față de 1,4 tone în 2019, în comuna Reci, 5 tone faţă de 3 tone anul trecut și Ghelinţa, 6 tone faţă de 2 în anul anterior.
Locuitorii comunei Reci au excelat și la colectarea sticlei, ajungând de la 3 tone anul trecut la 7 tone anul acesta, iar cei din Bățanii Mari au doborât recordul, colectând 9 tone de sticle faţă de 3 tone în perioada similară a anului trecut.