Maeştri italieni în arte marţiale, la Tg.Mureş
Publicat de radiomures, 7 iunie 2013, 17:07
Jandarmii şi poliţiştii mureşeni au avut parte, astăzi, de un stagiu de pregătire în arte marţiale.
Antrenamentele au fost coordonate de şapte maeştri în diferite stiluri, care au venit din Italia.
Liderul delegaţiei italiene, maestrul Augusto Basile (9 Dan), spune că doreşte să aprofundeze cu participanţii tehnici de autoapărare care pot fi folosite în foarte multe situaţii.
Colaborarea cu peninsularii a început cu mai mulţi ani în urmă şi s-a dezvoltat în schimburi periodice de experianţă, a declarat iniţiatorul proiectului, preşedintele Tiger Budo, plutonier major Traian Dumbrăvean.
Cei care au participat la stagiu spun că sunt şi mişcări noi pe care le-au învăţat.
Stagiul de arte marţiale continuă mâine şi poimâine la Sala Polivalentă din Tîrgu-Mureş.
Mâine vor fi două sesiuni, prima de la ora 10 şi a doua de la ora 18, iar duminică va fi una singură de la ora 10.
Nelly Blăjuţ