MAE anunță că a fost rezolvată problema de funcționare a platformei electronice pentru completarea formularului obligatoriu de intrare în Grecia

Publicat de Corina Muntean, 14 iulie 2020, 16:43
Autoritățile elene au precizat că pentru toate formularele completate în cursul zilei de astăzi codurile QR se vor emite începând cu ora 0:01, din această noapte, iar intrarea în Grecia va fi posibilă de mâine, de la ora 6:00.
MAE reamintește că începând de mâine, 15 iulie, ora 6:00, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetățenii români trebuie să prezinte la frontieră și testul molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, emise cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării în Grecia.
Testele trebuie făcute în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie emise în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului.