Mădălin Guruianu, candidat la Primăria Sfântu Gheorghe.
Publicat de radiomures, 20 martie 2012, 00:00
Consilierul local şi-a anunţat astăzi candidatura. El va candida sub sigla PNL, cu susţinerea PSD.
Mădălin Guruianu a făcut marţi un bilanţ al activităţii sale de consilier local, amintind, printre altele, patru dintre cele mai importante proiecte pe care le-a iniţiat. Este vorba despre „Sfântu Gheorghe sprijină sportul”, „Bursele de excelenta Sfântu Gheorghe”, Bursele Sportive Sfântu Gheorghe”, precum şi despre crearea unei linii separate de finanţare pentru proiectele multiculturale.
Guruianu a arătat că a intrat în politică pentru a construi în beneficiul comunităţii şi s-a orientat mereu spre viitor, militând pentru o stare de normalitate şi bună convieţuire interetnică.
Pentru Primăria Sfântu Gheorghe şi-au mai anunţat până acum intenţia de a candida actualul primar Antal Arpad, pe listele UDMR, şi liderul PDL Sfântu Gheorghe, Codruţ Opaiţ.
Mara Deleanu