Luna aceasta se finalizează cea mai mare investiţie din istoria Aeroportului Târgu Mureș

Publicat de Stan Lucian, 1 aprilie 2025, 15:05 / actualizat: 1 aprilie 2025, 18:18
Este vorba de extinderea platformei de parcare a aeronavelor şi a terminalului de pasageri, lucrări în valoare de 35 de milioane de euro, bani accesați de CJ Mureș prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.
Astfel, Aeroportul Târgu Mureş îşi va tripla capacitatea, putând deservi în acelaşi moment câte 1.200 de pasageri, a explicat preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc:
„În ultimii ani ne-am concentrat pe proiecte europene care ne-au dat posibilitatea să facem investiții. Este vorba de extinderea terminalului de pasageri, extinderea platformei de parcare pentru aeronave și construirea unui centru pentru pompieri. Aceste lucrări sunt finalizate, acuma ne aflăm în faza de recepție, iar pentru terminal instituțiile care au responsabilitate în acest domeniu trebuie să le autorizeze, după aceea se poate face recepția și se poate porni cu noul terminal.”
Obiectivul principal al CJ Mureș pe acest an este de a introduce noi rute aeriene deoarece pentru dezvoltarea Aeroportului este esenţial ca locuitorii să acceseze cursele existente.
Unele curse se vor relua din vară, respectiv cele de Budapesta, Antalya și Creta , a declarat președintele Peter Ferenc:
„Suntem conștienți că cel mai important lucru pentru pasageri și pentru cetățenii acestui județ sau a județelor limitrofe este să avem cât mai multe curse, cât mai multe destinații. Am discutat cu mai mulți operatori și sperăm că în foarte scurt timp putem să anunțăm și noi rute. Dacă nu sunt destui călători, atunci bineînțeles că, chiar dacă nu pe moment, dar cu timpul, se vor scoate acele curse, cum am pățit și cu Londra sau alte curse, din păcate. Din 31 mai pornește charterul spre Antalya și din 10 iunie, charterul către Creta. Am fost anunțați că, începând din august, în fiecare zi, va fi cursa de Budapesta.”
Aeroportul ”Transilvania” a mai implementat încă două proiecte co-finanţate prin POIM 2014-2020, unul pe achiziţionarea de echipamente de securitate aeroportuară şi de realizare a unei remize PSI, în valoare totală de 20,1 milioane de lei, iar celălalt pentru achiziţionarea de echipamente de siguranţă, de 13,3 milioane de lei.
Autor: Valeriu Russu