Lucrările la Parcul Central din M. Ciuc sunt în plină desfăşurare
Publicat de radiomures, 24 octombrie 2012, 00:00
Autorităţile fac eforturi ca investiţia să fie finalizată în timpul preconizat. Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Antal Attila, a declarat că până acum s-a lucrat la infrastructura subterană, la reţelele electrice şi la cele de drenaj, dar şi la conductele care vor traversa parcul. În prezent, lucrările vizează toaletarea copacilor, realizarea de lucrări de terasament sau de spaţii verzi. Ulterior se va monta mobilierul urban şi se schimba şi iluminatul public. În această perioadă continuă lucrările şi la pieţele publice din Miercurea Ciuc. Toate aceste investiţii sunt incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană şi sunt finanţate din fonduri europene.
Ioana Dima